Nici nu a început bine anul 2014 că guvernanţii de la Chişinău s-au dat în spectacol, făcând declaraţii deşănţate. Chiar pe 6 ianuarie, premierul Iurie Leancă a declarat pentru un post de radio străin că, din 2014, moldovenii vor fi parţial cetăţeni ai Uniunii Europene: „Şi acum sunt chiar foarte optimist că, în prima jumătate a anului 2014, vom deveni parţial cetăţeni europeni”. Leancă a făcut această declaraţie având în vedere că anul acesta, Moldova ar urma să semneze şi să ratifice Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, care le „va permite moldovenilor să călătorească fără vize în statele Uniunii Europene”.
În primul rând, încă nu e deloc sigur că Acordul de Asociere la Uniunea Europeană va fi semnat şi ratificat în 2014. Şi chiar dacă va fi semnat şi ratificat, asta nu înseamnă că moldovenii vor călători fără vize în UE. Birocraţii europeni au spus în repetate rânduri că vizele nu vor fi anulate, ci doar va fi simplificat regimul de acordare a lor. Dar să admitem că în 2014 moldovenii vor putea călători fără vize în Europa. Asta nu înseamnă că ei vor fi cetăţeni europeni, nici măcar parţial. Diferenţa dintre a avea, pe de o parte, dreptul de a călători într-o ţară sau într-o uniune de state şi, pe de altă parte, de a te bucura de drepturile pe care ţi le oferă statutul de cetăţean al acestui stat este enormă. Străinii care obţin dreptul să treacă prin teritoriul Republicii Moldova, să viziteze ţara noastră, să se afle aici, nu devin sub nicio formă, nici măcar parţial, cetăţeni ai Republicii Moldova. E la mintea cucoşului, dar, din păcate, nu şi a premierului. Şi apoi cum poţi „să fii parţial” cetăţean al unei ţări. Cetăţean ori eşti, ori nu eşti. Exact ca în cazul femeii, care poate să nu fie sau poate să fie gravidă, dar în niciun caz „parţial gravidă”.
Declaraţia pe care a făcut-o premierul Leancă la începutul acestui an ne face să presupunem că, şi în 2014, autorităţile vor folosi succesele înregistrate de ei în dialogul cu birocraţia comunitară (sau, mai bine zis, ceea ce ei prezintă drept succese) ca momeală pentru electorat, ca acesta să-i mai voteze încă o dată la următoarele alegeri parlamentare. Scrutinul parlamentar ar urma să aibă loc la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2015. Aşa cum alte realizări palpabile guvernanţii nu au înregistrat nici în economie, nici în sfera socială, agricultură sau infrastructură, propaganda guvernamentală se va axa exclusiv pe „integrarea europeană a Republicii Moldova”. Acesta va fi cântecul guvernanţilor până la următoarele alegeri parlamentare. Să sperăm că va fi şi cântecul lor de lebădă.
Alexandru STEJĂRESCU




0 коммент.:
Отправить комментарий